Modificare acte constitutive - acte necesare


1- Modificarea denumirii unui comerciant:

  • Cererea de înregistrare (original);
  • Dovada verificării disponibilităţii şi a rezervării firmei (original);
  • Dacă este cazul, acordul pentru utilizarea denumirii, prevăzut de art. 39 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (copie);
  • Actul modificator al actului constitutiv (hotărârea adunării generale a asociaţilor acţionarilor/decizia asociatului unic sau actul adiţional la actul constitutiv, original);
  • Certificatul de înregistrare şi, după caz, anexa/anexele (original);
  • Actul constitutiv actualizat;
  • Dacă este cazul:
  1. Declaraţia-tip pe propria răspundere semnată de asociaţi sau de administratori din care să rezulte, după caz, că: persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social sau la sediile secundare, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani (model 1 - original); persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitarveterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii pentru activităţile precizate în declaraţia-tip (model 2 - original).
  2. Avizele prealabile prevăzute de legile speciale (original);
  3. Împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale.
  1. taxe de registru;
  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

    2 -  Schimbarea sediului comercianţilor sau a sediului sucursalelor acestora în acelaşi judeţ:

    • Cerere de înregistrare (original);
    • Hotărârea adunării generale a asociaţilor/ acţionarilor decizia asociatului unic/ decizia CA/decizia directoratului sau, după caz, actul adiţional la actul constitutiv (original);
    • În cazul schimbării sediului regiilor autonome, societăţilor cooperative şi organizaţiilor cooperatiste de credit, se vor depune, după caz:
    1. hotărârea Consiliului de administraţie aprobată de ministerul de resort, pentru RA de interes naţional, iar pentru RA de interes local, de autoritatea administraţiei publice locale (original);
    2. pentru societăţile cooperative hotărârea organului statutar (original);
    3. pentru organizaţiile cooperatiste de credit: hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori sau actul adiţional modificator (original).
    • Documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social, înregistrat la administraţia financiară în circumscripţia căreia se situează imobilul cu destinaţie de sediu social;
    • Certificatul emis de administraţia financiară competentă, care certifică faptul că pentru imobilul cu destinaţie de sediu social nu a fost înregistrat un alt document ce atestă înstrăinarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil, cu titlu oneros sau gratuit;
    • Declaraţia pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condiţiilor referitoare la sediul social, în cazul în care, din certificatul emis potrivit pct. 7 rezultă că sunt deja înregistrate la administraţia financiară alte documente care atestă înstrăinarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil cu destinaţie de sediu social;
    • Dacă este cazul, avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut de Legea nr. 230/2007 (completat pe formular-tip, original);
    • Certificatul de înregistrare şi după caz, anexa/anexele (originale);
    • Actul constitutiv actualizat;
    • Declaraţia-tip pe propria răspundere (original), semnată de asociaţi sau de administratori din care să rezulte, după caz, că:
    1. persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani ;
    2. persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitarveterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip (model 3).
    • Dacă este cazul:
    1. alte avize prealabile prevăzute de legile speciale (copie);
    2. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
    • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
    1. taxe de registru;
    2. tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

      3 - Schimbarea sediului comercianţilor în alt judeţ:

      • Cerere de înregistrare (original);
      • Dovada verificării disponibilităţii şi a rezervării firmei şi/sau a emblemei (original);
      • Dacă este cazul, acordul pentru utilizarea denumirii, prevăzut de art. 39 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (original);
      • Hotărârea adunării generale a asociaţilor/ acţionarilor decizia asociatului unic/ decizia CA/decizia directoratului sau, după caz, actul adiţional la actul constitutiv (original);
      • În cazul schimbării sediului regiilor autonome, societăţilor cooperative şi organizaţiilor cooperatiste de credit, se vor depune, după caz:
      1. hotărârea Consiliului de administraţie aprobată de ministerul de resort, pentru RA de interes naţional, iar pentru RA de interes local, de autoritatea administraţiei publice locale (original);
      2. pentru societăţile cooperative hotărârea organului statutar (original);
      3. pentru organizaţiile cooperatiste de credit: hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori sau actul adiţional modificator cu viza organelor abilitate potrivit legii, dacă este cazul (original).
      • Documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social, înregistrat la administraţia financiară în circumscripţia căreia se situează imobilul cu destinaţie de sediu social;
      • Cerificatul emis de administraţia financiară competentă, care certifică faptul că pentru imobilul cu destinaţie de sediu social nu a fost înregistrat un alt document ce atestă înstrăinarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil, cu titlu oneros sau gratuit;
      • Declaraţia pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condiţiilor referitoare la sediul social, în cazul în care, din certificatul emis potrivit pct. 7 rezultă că sunt deja înregistrate la administraţia financiară alte documente care atestă înstrăinarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil cu destinaţie de sediu social;
      • Dacă este cazul, avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut de Legea nr. 230/2007 (completat pe formular-tip, original);
      • Actul constitutiv actualizat;
      • Certificatul de înregistrare şi după caz, anexa/anexele (originale);
      • Declaraţia-tip pe propria răspundere (original), semnată de asociaţi sau de administratori din care să rezulte, după caz, că:
      1. persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani;
      2. persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitarveterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip (model 3).
      • Dacă este cazul:
      1. avizele prealabile prevăzute de legile speciale (original);
      2. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
      • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
      1. taxe de registru;
      2. tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

        4 - Modificarea obiectului de activitate (completare, extindere, reformulare, precizare domeniu şi activitate principală, schimbarea domeniului şi activităţii principale):

        • Cererea de înregistrare (original);
        • Actul modificator al actului constitutiv (hotărârea adunării generale a asociaţilor acţionarilor/decizia asociatului unic/decizia CA/directoratului sau actul adiţional la actul constitutiv respectiv, hotărârea membrilor GIE, GEIE, cu sediul în România (original);
        • În cazul modificării obiectului de activitate al regiilor autonome, societăţilor cooperative şi organizaţiilor cooperatiste de credit, se vor depune, după caz:
        1. hotărârea consiliului de administraţie, aprobată de ministerul de resort, pentru RA de interes naţional, iar pentru RA de interes local, de autoritatea administraţiei publice locale (original);
        2. pentru societăţile cooperative hotărârea organului statutar (original);
        3. pentru organizaţiile cooperatiste de credit: hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori sau actul adiţional modificator cu viza organelor abilitate potrivit legii, dacă este cazul (original).
        • Actul constitutiv actualizat;
        • Dacă este cazul, certificatul de înregistrare şi anexa/anexele, în original*;
        • Declaraţia-tip pe propria răspundere (original), semnată de asociaţi sau de administratori din care să rezulte, după caz, că:
        1. persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani (model 1);
        2. persoanele juridice îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitarveterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip (model 2), sau, după caz, declaraţia-tip (model 3);
        • Dacă este cazul:
        • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
        1. taxe de registru;
        2. tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV –a.

          5 - Actualizarea obiectului de activitate potrivit CAEN Rev.2

          • Cererea de actualizare a obiectului de activitate conform CAEN Rev. 2 (original);
          • Certificatul de înregistrare, în original;
          • Dacă este cazul, împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
          • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
          1. taxe de registru;
          2. tarif pentru transmiterea documentelor prin poştă (dacă se solicită transmiterea documentelor prin poştă).

            6 - Modificarea  declaraţiilor tip pe propria răspundere (model 3):

            • Cererea de înregistrare (original);
            • Declaraţia-tip pe propria răspundere - model 3 semnată de asociaţi sau de administratori (original);
            • Dacă este cazul, împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);
            • Dovezile privind plata taxei de registru.

              7 - Majorarea capitalului social al societăţilor comerciale:

              • Cerere de înregistrare (original);
              • Actul modificator al actului constitutiv (hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor decizia asociatului unic/decizia Consiliului de administraţie/directoratului sau actul adiţional la actul constitutiv, original);
              • Dovada dreptului de proprietate al asociatului/acţionarului/membrului persoanei juridice asupra aportului în natură (copie certificată); în cazul în care aportul este constituit dintr-un imobil se ataşează şi extrasul de carte funciară în original;
              • Raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat de directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoana sau persoanele desemnate (original);
              • Dovezile privind efectuarea vărsămintelor aporturilor la capitalul social (copii);
              • Actul constitutiv actualizat;
              • Prospectul de emisiune având semnăturile autentice a doi dintre administratori respectiv a doi membri ai directoratului, în caz de subscripţie publică (în copie); în cazul societăţilor reglementate de legislaţia pieţei de capital prospectul de emisie va fi avizat de CNVM (în formă autentică);
              • Dacă este cazul:
              1. hotărârea adunării generale a acţionarilor prin care se limitează sau se ridică dreptul de preferinţă, pentru publicare în Monitorul Oficial şi menţionare în registrul comerţului;
              2. decizia consiliului de administraţie/directoratului de restrângere sau ridicare a dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi, pentru publicare în Monitorul Oficial;
              3. în cazul majorării capitalului social prin ofertă publică primară sau pe bază de prospect de subscriere simplificat, dovada notificării adresate de societate CNVM cu privire la rezultatele ofertei publice;
              4. situaţiile financiare şi balanţa însoţitoare în cazul majorării capitalului social prin incorporarea rezervelor/beneficiilor/primelor de emisiune;
              5. actul doveditor al creanţei, situaţiile financiare şi balanţa însoţitoare, după caz, în situaţia în care majorarea capitalului social se efectuează prin conversia unor creanţe certe, lichide şi exigibile asupra societăţii pe acţiuni;
              6. dovezile privind emiterea, subscrierea şi plata obligaţiunilor, hotărârea adunării generale privind emiterea de obligaţiuni convertibile în acţiuni şi hotărârea corespunzătoare a adunării generale a obligatarilor, în cazul în care majorarea capitalului social se efectuează prin conversia obligaţiunilor în acţiuni.
              • Dacă este cazul:
              1. declaraţiile date pe proprie răspundere de către asociatul unic/noii asociaţi care prin cesiune sau moştenire au dobândit părţi sociale/noii administratori din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile legale pentru deţinerea acestor calităţi (original);
              2. certificatele de cazier fiscal pentru asociaţii care intră în societate, în cazul în care transmiterea părţilor de interes sau a părţilor sociale se efectuează către persoane din afara societăţii;
              3. certificat, original sau copie certificată şi traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public, de la registrul în care este înmatriculată persoana juridică din străinătate, care să ateste existenţa acesteia;
              • Dacă este cazul:
              1. vizele prealabile prevăzute de legile speciale (original);
              2. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
              • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
              1. taxa de registru;
              2. tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

                8 - Reducerea capitalului social al societăţilor comerciale:


                Etapa I
                • Cerere de depunere şi menţionare acte;
                • Hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor/decizia asociatului unic (original);
                • Dacă este cazul, împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
                • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
                1. taxa de registru;
                2. tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.
                Etapa a II-a
                • Cerere de înregistrare (original);
                • Actul modificator al actului constitutiv (original);
                • Actul constitutiv actualizat;
                • Dacă este cazul:
                1. avizul prealabil cu privire la limita capitalului social prevăzut de legi speciale (original);
                2. hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a respins opoziţia (copie legalizată);
                3. vizele prealabile prevăzute de legile speciale (original);
                4. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
                • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
                1. taxa de registru;
                2. tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a notificării privind depunerea actului constitutiv actualizat.

                  9 - Suspendarea temporară a activităţii/reluarea activităţii societăţilor comerciale:

                  • Cerere de înregistrare (original);
                  • Hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor/decizia asociatului unic privind suspendarea temporară a activităţii saureluarea activităţii societăţilor comerciale  (original);
                  • Certificatele constatatoare emise în baza declaraţiilor-tip pe propria răspundere pentru autorizarea activităţii
                  • Declaraţia-tip pe propria răspundere din care să rezulte că persoana juridică nu desfăşoară la sediul social sau la sediile secundare ori în afara acestora activităţile declarate o perioadă de maxim 3 ani;
                  • La reluarea activităţii:
                  1. declaraţia-tip pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării;
                  2. certificatul constatator emis în baza declaraţiei-tip depusă la suspendarea activităţii.
                  • Dacă este cazul, împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);
                  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
                  1. taxe de registru;
                  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

                    10 - Schimbarea membrilor organelor de administrare şi/sau de conducere şi de control ori a reprezentanţilor persoanelor juridice care îndeplinesc această calitate şi modificarea datelor lor personale :

                    • Cerere de înregistrare (original);
                    • Actul modificator al actului constitutiv (hotărârea adunării generale a asociaţilor / decizia asociatului unic sau actul adiţional la actul constitutiv) respectiv decizia consiliului de administraţie, decizia consiliului de supraveghere (original);
                    • Actul constitutiv actualizat în cazul SNC, SCS, GIE şi, după caz, SRL;
                    • Declaraţiile date pe proprie răspundere de către noii administratori/directori/membrii consiliului de supraveghere/membrii directoratului/persoane împuternicite să reprezinte sucursala, cenzori sau persoane fizice reprezentante ale persoanei juridice numită administrator sau cenzor din care să rezulte că acceptă numirea şi că îndeplinesc condiţiile legale pentru deţinerea acestor calităţi (original);
                    • Actele de identitate ale noilor membri ai organelor de conducere şi de control sau al noului reprezentant al persoanei juridice care îndeplineşte această calitate (copie certificată):
                    • Certificatele de cazier fiscal pentru reprezentanţii legali ai acesteia care au domiciliul/reşedinţa/sediul în România sau pentru persoanele fizice sau juridice străine care au această calitate şi sunt înregistrate fiscal în România sau, după caz, declaraţia autentică pe propria răspundere a persoanei fizice, cetăţean străin, în nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este înregistrată fiscal în România din care să rezulte că nu are datorii fiscale, în original şi, după caz, traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public;
                    • Certificatul eliberat de cenzori privind depunerea garanţiei în cazul schimbării membrilor organelor de administrare şi/sau de conducere ale GIE şi ale societăţilor cooperative (original sau copie certificată);
                    • Dacă este cazul, specimenele de semnătură ale administratorilor/directorilor/membrilor directoratului/persoanelor împuternicite să reprezinte sucursala;
                    • Dacă este cazul, actul de înregistrare al persoanelor juridice române care deţin calitatea de administrator/director/membru al directoratului, în copie certificată şi original însoţit de traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură este legalizată de un notar public, în cazul persoanelor juridice străine;
                    • Dacă este cazul:
                    1. avizele prealabile prevăzute de legile speciale (original);
                    2. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
                    • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
                    1. taxe de registru;
                    2. tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

                      11 - Modificarea datelor de identificare ale fondatorilor, asociaţilor, acţionarilor, persoanelor împuternicite, reprezentanţilor, administratorilor, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, membrilor directoratului, cenzorilor, auditorilor financiari, lichidatorilor societăţilor comerciale:

                      • Cerere de înregistrare (original);
                      • Actul doveditor din care să rezulte noile date de identificare (copie);
                      • Dacă este cazul, actul constitutiv actualizat;
                      • Dacă este cazul, împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);
                      • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
                      1. taxe de registru;
                      2. dacă este cazul, tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a notificării privind depunerea actului constitutive actualizat.

                        12 - Excluderea sau, după caz, retragerea asociaţilor din SNC, SCS şi SRL, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile (art. 222 şi art. 226 lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicată):

                        • Cererea de înregistrare (original);
                        • Hotărâre judecătorească irevocabilă de excludere sau, după caz, de retragere, în copie legalizată de instanţă (original);
                        • Actul constitutiv actualizat, după caz;
                        • Dacă este cazul, împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);
                        • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
                        1. taxele de registru;
                        2. tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

                        Sursa: Oficiul National al Registrului Comertului