Dizolvarea societatilor comerciale - acte necesare



1 -  Dizolvarea de drept a SRL cu asociat unic (art. 227 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare):

  • Cerere de radiere (original);
  • Decizia asociatului unic prin care se ia act de dizolvarea de drept a societăţii ca urmare a expirării duratei de funcţionare şi se decide radierea societăţii (original);
  • Certificatul de înregistrare şi anexa/anexele la acesta (originale);
  • Certificatul emis de organul fiscal competent din care să rezulte că societatea nu are datorii la bugetul de stat consolidate (copie);
  • Situaţia financiară de lichidare şi de repartizare a activului aprobată de asociatul unic (copie);
  • Dacă este cazul:
  1. avizele prevăzute în legile speciale (copie);
  2. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxei de registru.

2 -  Dizolvarea de drept a SNC, SCS, SRL cu mai mulţi asociaţi, SA şi SCA (art. 227 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată:


Etapa I
  • Cerere de înregistrare (original);
  • Hotărârea AGA prin care se ia act de dizolvarea de drept a societăţii ca urmare a expirării duratei de funcţionare şi se decide numirea lichidatorilor cu menţiunea încetării mandatului membrilor organelor de administrare şi/sau de conducere ale persoanei juridice precum şi radierea societăţii după efectuarea lichidării (original);
  • Dacă este cazul: datele de identificare pentru lichidatorul persoană juridică (copie);
  • Specimenele de semnătură ale lichidatorilor (original);
  • Dacă este cazul:
  1. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească
  2. formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
  1. taxa de registru;
  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Etapa a-II-a
  • Cerere de radiere (original);
  • Actul de numire a lichidatorului;
  • Situaţia financiară de lichidare şi proiectul de repartizare a activului semnat de asociaţi/ acţionari (copie);
  • Raportul lichidatorilor (original);
  • Certificatul de înregistrare şi anexa/anexele la acesta (originale);
  • Certificatul emis de organul fiscal competent din care să rezulte că societatea nu are datorii la bugetul de stat consolidate (copie);
  • Dacă este cazul:
  1. darea de seamă asupra gestiunii administratorilor şi raportul cenzorilor/auditorilor financiari, dacă unul sau mulţi administratori din SCA şi SA au fost numiţi lichidatori (original);
  2. registrele SA şi SCA.
  • Dacă este cazul:
  1. hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a respins opoziţia.
  2. avizele prealabile prevăzute de legile speciale (original);
  3. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxei de registru.

3 - Dizolvarea şi lichidarea simultană a SNC, SCS, SRL şi GIE (art. 235 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare) :


Etapa I
  • Cerere de înregistrare (original);
  • Hotărârea asociaţilor/membrilor GIE de efectuare concomitentă a dizolvării şi lichidării societăţii luată cu cvorumul şi majoritatea prevăzută de lege pentru modificarea actului constitutiv, atunci când aceştia sunt de acord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii (original);
  • Dovada acordului creditorilor privind stingerea pasivului sau regularizarea lui (original);
  • Dacă este cazul:
  1. avizele prevăzute de legile speciale (original);
  2. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
  1. taxa de registru;
  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Etapa a-II-a
  • Cerere de radiere (original);
  • Hotărârea de repartizare a activelor rămase după plata creditorilor luată prin votul unanim al asociaţilor/membrilor (original);
  • Situaţia financiară de lichidare şi de repartizare a activului aprobată de asociaţi/membri (copie);
  • Certificatul de înregistrare şi anexa/anexele la acesta (originale);
  • Certificatul emis de organul fiscal competent din care să rezulte că societatea nu are datorii la bugetul de stat consolidate (original);
  • Dacă este cazul:
  1. hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a respins opoziţia.
  2. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
  1. taxa de registru;
  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

4 -  Dizolvarea voluntară şi lichidarea SNC, SCS, SRL, SA şi SCA cu numire de lichidator (art. 227 alin. (1), lit. b), d), art. 228 şi art. 233 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare):


Etapa I
  • Cerere de depunere şi menţionare acte (original);
  • Hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor privind dizolvarea şi numirea lichidatorului cu menţiunea încetării mandatului membrilor organelor de administrare şi/sau de conducere ale persoanei juridice (original);
  • Dacă este cazul: împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
  1. taxa de registru;
  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Etapa a II-a
  • Cerere de înregistrare (original);
  • Hotărârea de la etapa I-a pct. 2 (copie) şi, după caz, hotărârea judecătorească irevocabilă când lichidatorul a fost numit de instanţa judecătorească;
  • Specimenele de semnătură ale lichidatorilor (original);
  • Dacă este cazul:
  1. hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a respins opoziţia;
  2. avizele prealabile prevăzute de legile speciale (copie);
  3. împuternicire specială sau avocaţială pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
  1. taxa de registru;
  2. dacă este cazul, tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Etapa a-III-a
  • Cerere de radiere (original);
  • Situaţia financiară de lichidare şi de repartizare a activului aprobată de asociaţi/membri (copie);
  • Certificatul de înregistrare şi anexa/anexele la acesta (originale);
  • Certificatul emis de organul fiscal competent din care să rezulte că societatea nu are datorii la bugetul de stat consolidate (original);
  • În cazul SA şi SCA se va depune, după caz, şi:
  1. darea de seamă asupra gestiunii administratorilor şi raportul cenzorilor/auditorilor financiari, dacă unul sau mulţi administratori din SA şi SCA au fost numiţi lichidatori (original);
  2. egistrele SA şi SCA.
  • Dacă este cazul: împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
  1. taxa de registru;
  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

5 - Dizolvarea judiciară şi lichidarea societăţilor comerciale (art. 227 alin. (1) lit. c) şi e) şi art. 229 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare):


Etapa I
  • Cerere de înregistrare (original);
  • Hotărârea judecătorească irevocabilă de dizolvare în copie legalizată de instanţă (original);
  • Actul de numire a lichidatorilor, dacă aceştia nu au fost numiţi prin hotărârea judecătoreasca (original);
  • Specimenele de semnătură ale lichidatorilor;
  • Dacă este cazul: împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
  1. taxa de registru;
  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Etapa a-II-a
  • Cerere de radiere (original);
  • Situaţiile financiare de lichidare şi de repartizare a activului aprobate de asociaţi/membri;
  • Certificatul de înregistrare şi anexa/anexele la acesta (originale);
  • Certificatul emis de organul fiscal competent din care să rezulte că societatea nu are datorii la bugetul de stat consolidate (original);
  • În cazul SA şi SCA se va depune, după caz, şi:
  1. darea de seamă asupra gestiunii administratorilor/membrilor directoratului şi raportul cenzorilor/auditorilor financiari, dacă unul sau mai mulţi administratori din SA şi SCA au fost numiţi lichidatori (original);
  2. registrele SA şi SCA.
  • Dacă este cazul: împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
  1. taxa de registru;
  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a

6 - Dizolvarea şi lichidarea SNC, SCS, SRL şi SCA (deces -art. 229 şi art. 230 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare):


Etapa I
  • Cerere de depunere şi menţionare acte (original);
  • Hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor privind dizolvarea şi numire a lichidatorului (original);
  • Dacă este cazul: împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
  1. taxa de registru;
  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Etapa a II-a
  • Cerere de înregistrare (original);
  • Hotărârea de la etapa I-a pct. 2 (copie) şi, după caz, hotărârea judecătorească irevocabilă când lichidatorul a fost numit de instanţa judecătorească;
  • Certificatul de deces, în cazul decesului unuia din asociaţi sau a unicului asociat comanditat sau comanditar, când datorită acestor cauze numărul asociaţilor s-a redus la unul singur, cu excepţia SRL care poate continua activitatea cu asociat unic conform dispoziţiilor legale sau statutare (copie);
  • Dacă este cazul:
  1. declaraţiile moştenitorilor cu privire la renunţarea la continuarea activităţii societăţii (original);
  2. certificatul de moştenitor (copie);
  • Specimenele de semnătură ale lichidatorilor (original);
  • Dacă este cazul:
  1. hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a respins opoziţia;
  2. avizele prevăzute de legile speciale (copie);
  3. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxei de registru.
Etapa a III-a
  • Cerere de radiere (original);
  • Situaţia financiară de lichidare şi de repartizare a activului aprobată de asociaţi/membri (copie);
  • Certificatul de înregistrare şi anexa/anexele la acesta (originale);
  • Certificatul emis de organul fiscal competent din care să rezulte că societatea nu are datorii la bugetul de stat consolidat (original);
  • Dacă este cazul:
  1. darea de seamă asupra gestiunii administratorilor/membrilor directoratului şi raportul cenzorilor/auditorilor financiari, dacă unul sau mai mulţi administratori din SCA au fost numiţi lichidatori (original);
  2. registrele SCA.
  • Dacă este cazul: - împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
  1. taxa de registru;
  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.


7 - Radierea sucursalelor sau altor sedii secundare asimilate sucursalelor înfiinţate de societăţi comerciale:

  • Cerere de radiere (original);
  • Decizia asociatului unic/Hotărârea adunării generale a asociaţilor/ acţionarilor/ decizia consiliului de administraţie/membrilor directoratului, în cazul în care are conferite atribuţii în acest sens (original);
  • Pentru radierea sucursalelor aparţinând RA şi OC, se vor depune, după caz:
  1. hotărârea consiliului de administraţie, avizată/aprobată, după caz, de autoritatea stabilită prin actul organic (original);
  2. pentru societăţile cooperative, reglementate prin Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, hotărârea organului statutar (original);
  3. pentru organizaţiile cooperatiste de credit: hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori (original) (original).
  • Certificatul de înregistrare al sucursalei şi anexa (originale);
  • Dacă este cazul:
  1. avizele prealabile prevăzute de legile speciale (original);
  2. împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
  • Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
  1. taxa de registru;
  2. tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a sau Partea a VII-a.

Sursa: Oficiul National al Registrului Comertului